Geografic

Geografic

Localitatea Gîrbova se situează în partea de sud a Transilvaniei, în marginea de sud a depresiunii Secașului și la poalele de nord ale munților Sebeșului și Cibinului.
Satele vecine sunt Cărpiniș și Reciu cu acestea împreuna formând comuna Gîrbova, iar la o distanță mai mare se învecinează cu localitățile Miercurea, Dobârca, Poiana și Jina. La 40 km se află Alba Iulia, la 49 km Sibiu si la 5 km, șoseaua internațională E15.
Suprafața totală a comunei este de 50 km2, altitudinea medie este de 359.7 m în centrul comunei.
Toate pâraiele și văile din această regiune și regiunile înconjurătoare ale satelor din jur, care se varsă în Secașul Sebeșului sunt limpezi și cu puțină apă și izvorăsc de sub platforma îngustă a comunelor Jina, Poiana, Rod. Apele din Munții Cibinului și platforma amintită sunt culese de raul Cibin și prin Valea Dobrei de Râul Sebeș.
Din anul 1224 și până în anul 1876, sub noua lege administrativă al regimului dualismului austro-ungar, satul Gîrbova făcea parte din scaunul săsesc al Miercurii. De la această dată și până în anul 1950, împreună cu plasa Miercurea, a fost structură a jud. Sibiu. Din anul 1950 până în anul 1952, a fost parte împreună cu raionul Sebeș din regiunea Sibiu. De atunci, raionul Sebeș cu localitatea Gîrbova a fost anexat regiunii Hunedoara; Gîrbova a devenit comuna cu satele aparținătoare Reciu și Cărpiniș. De la reorganizarea administrativă din anul 1968, comuna Gîrbova aparține jud. Alba. Până în jurul anului 1880, legătura cu Miercurea se făcea pe drumul comunal “Pe sub peri”- se mai observă și astăzi urmele vechiului drum din jos de “Moara stricată”. Noul drum ce leagă satul de Miercurea a fost clasificat ca județean. În anul 1899 s-a prelungit spre satele Reciu si Câlnic, de unde intra pe șoseaua Sebeș-Sibiu. Drumul ce leagă satele Cărpiniș și Poiana au fost construite în anul 1935 ca drumuri comunale.
Din punct de vedere hidrgrafic, comuna Gîrbova se încadrează în bazinul hidrografic al râului Sebeș ce se varsă în Mureș. Apa se găsește în general la mica adâncime; în zona colinară la 10-20 m, iar la baza acestei zone la 2-5 m. Precipitațiile cele mai abundente cad în lunile iunie, iulie și august, iar în luna februarie sunt cele mai puține. Ploile torențiale cad în mod obilnuit în lunile iulie și august.
Vânturile cele mai frecvente și cu intensitatea cea mai mare vin din sud-est și nord-vest. Temperatura medie anuală este de 8.9oC, cea mai rece lună fiind ianuarie (cu o medie de -3oC), iar cea mai calda este luna iunie (cu o medie anuală de +19.6oC). Condițiile climatice au fost caracterizate pe baza înregistrărilor făcute la stația meteorologică din Sibiu.
Compoziția solului diferă mult după configurația terenului. Regiunea dintre Valea Gîrbovei spre stânga și dreapta, care apare ca niște coline alungite, cu pante dulci, e formată din straturi sedimentare. Regiunea ce se ridică brusc la sud de sat spre Jina-Poiana este formată din șisturi cristaline. Între regiunea cu șisturile cristaline se găseste o fâșie îngustă, care se întinde pe teritoriul satului Gîrbova prin “Vana Varului”, “Spet”, “Purcel”, “Divlea”, si “Rora”. Pe aceste terenuri , urmele ne arată că au existat varnițe. Ultima varniță pe “Purcel” a fost parasită în anul 1937.
Teritoriul comunei se încadrează intr-un climat „dulce”, cu ierni nu prea aspre și veri potrivit de călduroase, asigurând condiții atât culturii cerealelor, cât mai ales viței de vie și pomilor fructiferi.
În păduri sunt prezente speciile stejar, fag, carpen, pin, plop, salcâm, mesteacăn, măr și păr pădureț, păducelul, porumbarul, alunul și măceșul. Vegetația lemnoasă cultivată este prezentă prin prun, măr, păr, cireș, gutui, piersic și nuc. În vegetația ierboasă predomină păiușul, bărboasă, pieptănărița, măzărichea, sulfina etc. iar ca buruieni, păpădia, busuiocul sălbatic, mohorul, volbura, pălămida, cicoarea. Treptat, în viața acestei comune, ogoarele au înlocuit vechile păduri de goruni. Ultima pădure și una din cele mai frumoase a fost transformată în pășune la sfârșitul sec. al XIX-lea, teritoriul a fost numit “Gorunul lui Schuller”. Această pășune a fost împărțită celor îndreptățiți la reforma agrară după primul război mondial. Întreg acest teritoriu ce a format obiectul reformei agrare, astăzi se numește “Agrara”.